Salasul Soarelui

Salasul Soarelui

De cativa ani buni gandurile imi fug tot mai des inspre nord.Taramul acela indepartat populat de troli uriasi ce vaneaza oameni noaptea,de elfi luminosi,de pitici barbosi si giganti de foc…Mitologia Nordica incarca imaginarul cu tablouri fabuloase,mult mai intense si spectaculoase decat toate celelalte mitologii majore si cred ca este rezultatul unei vieti petrecute in interiorul adaposturilor in opozitie cu viata expusa in Agora a sudicilor..prin opozitie grecii au o mitologie plina de actiune cu zei si oameni facand o sumedenie de lucruri dar cu putine pasaje descriptive iar nordicii isi populeaza miturile cu fiinte fantastice de o deosebita complexitate vizuala,greu de imaginat si le aseaza intr-un Yggdrasil la fel de fantastic…un frasin urias ce adaposteste cele noua lumi…

Iarna aceasta am ajuns a treia oara in Norvegia si am mai inaintat un pas catre nordul extrem,am depasit cercul polar de nord si am intrat in Arctica patru sute de kilometri. Regiunea arctica cuprinde extremitatile nordice ale Canadei,Statelor Unite ale Americii,Rusiei,Finlandei,Suediei,Groenlandei si Norvegiei si descrie un cerc in jurul Polului Nord(90º Latitudine Nord)pana la paralela cu latitudinea 66º33´43”,care este Cercul Polar de Nord.Intre cercul polar si polul nord geografic sunt 2600 km.Latitudinea cercurilor polare este determinată de unghiul de 23˚ 26′ 22″ dintre planul orbitei Pămîntului și axa sa de rotație. Astfel, cercurile polare se găsesc la 66˚ 33′ 38″ N în emisfera nordică și la 66˚ 33′ 38″ S în emisfera sudică.Zonele cuprinse intre cercurile polare si polii pamantului sunt Arctica si Antarctica si pe teritoriul lor exista cel putin o zi din an care dureaza 24 de ore si o noapte la fel de lunga.În regiunea polară nordică se află numeroase așezări omenești, unul dintre motive fiind și Curentul Golfului din Oceanul Atlantic, care încălzește simțitor și unele porțiuni ale Oceanului Arctic. Situația este diferită în Antarctica unde,cu excepția stațiunilor științifice,nu există așezări omenești permanente,datorită temperaturilor mult mai scăzute precum și a izolării geografice a Antarctidei față de celelalte continente.

Itinerariul meu a inceput in Alesund,un oras situat pe la mijlocul distantei dintre nordul si sudul Norvegiei,unde m-am intalnit cu doi buni prieteni in compania carora mi-am continuat drumul cu masina.Sosele Norvegiei sunt inguste in general,datorita tinuturilor majoritar muntoase si greu de imblanzit,intrerupte de multe ori de fiorduri care trebuie traversate cu ferry-ul.

Prima oprire a fost pe o insula renumita pentru populatia sa de vulturi codalbi,unde am incercat sa facem cateva fotografii acestor maiestuoase pasari de prada.Desi aici sunt protejate si nu le haituieste nimeni asa cum se intampla la noi,in Delta Dunarii,cu toata opozitia A.R.B.D.D,sa nu va imaginati ca este o sarcina facila. Sunt niste pasari foarte timide si evita apropierea omului,iar in situatia cand reusesti sa te apropii de ele nu ai prea mult timp sa faci imaginea. Din fericire aparatul pe care il folosesc,Nikon D 4, exceleaza la capitolul viteza de reactie si sensibilitate ISO. Pentru a fotografia pasari in zbor iti trebuie un timp cat mai scurt de expunere,daca nu vrei sa folosesti un efect creativ de blur. Timpul pe care l-am folosit cel mai des a fost 1/1600 si am lasat aparatul sa isi aleaga sensibiliatea ISO, nefiindu-mi teama ca am sa obtin o calitate scazuta a imaginii. Aparatul performeaza pana la ISO12800, daca ai lumina suficienta…Dupa cateva zile de reusite si esecuri am parasit insula codalbilor si ne-am indreptat inspre destinatia noastra finala,Lofoten Islands.. Distanta pe care aveam sa o parcurgem masura 1300km..

Odata ajunsi in Lofoten am constatat ca oamenii de aici au cu totul alte masuri decat orasenii obisnuiti si indeosebi romanii oraseni ..Rezervasem prin inernet o mica cabanuta de 100 de ani pe malul unui port din Reine unde urma sa ne stabilim cartierul general pentru cateva zile.Inainte de a ajunge in catunul pescaresc care urma sa ne gazduiasca am telefonat si am anuntat ca sosim in urmatoarele ore; gazda, o femeie, ne-a spus ca nu poate veni,dar ne-a explicat cum ajungem si ca o sa gasim cheia in usa..nu mica ne-a fost mirarea cand acelasi lucru s-a petrecut si la plecare,nu poate veni asa ca ne ruga sa lasam banii pe masa si cheia in usa…

Lofoten este un district compus din insule din județul Nordland,Norvegia,situate la nord de Cercul polar.Lofoten,la origini se chema Lofot in norvegiana si era numele insulei Vestvagoya care insemna picior de lynx,poate datorita formei geografice a arhipeleagului,care nu este deloc o zona obisnuita…de aceasta zona se leaga cateva lucruri remarcabile. Urme ale existentei umane dateaza de aproximativ 11.000 de ani,iar Vagan este primul oras cunoscut din nordul Norvegiei. De mai bine de 1000 de ani insulele reprezinta centrul pescuitului de cod,in special iarna cand bancuri imense vin din marea Barents si intra in fiordurile din Lofoten sa isi depuna icrele, urmarite de balene ucigase si balene cu cocoase gigantice; aceasta perioada se intinde pe durata lunii ianuarie si inceputul lunii februarie. Zona mai este cunoscuta si pentru cel mai mare recif de corali de adancime din lume, Lofoten este locul cu cea mai ridicata temperatura pentru latitudinea la care se afla, 68º, datorita Curentului Golfului,dar se remarca si prin detinerea a doua pozitii din clasamentul primelor zece furtuni devastatoare care au existat vreodata pe planeta. Din 25 mai pana in 17 iulie soarele nu apune,iar din 4 decembrie pana in 7 ianuarie soarele nu se ridica peste linia orizontului..

Dupa scurta prezentare a destinatiei noastre urmeaza descrierea programului zilnic,care noroc ca nu dura prea mult datorita luminii specifice perioadei in care am calatorit,luna februarie, cand inca ziua este destul de scurta.Inainte de rasarit alergam la locatiile stabilite si ne instalam cu speranta ca Soarele va transforma intunericul cerului intr-un spectacol impresionant,dar nu pierdeam nici o clipa din transformarile culorii care se petreceau minut de minut pana la rasaritul astrului. Seara urmam acelasi ritual iar ziua umblam cat de mult puteam sa descoperim locuri interesante si sa fotografiem plaje pustii acoperite de nori josi si grei. Intoarcerea am stabilit sa o facem partial cu vaporul pentru ca pana in Alesund erau peste 1600 de kilometri. Am ales Hurtigruten sau Expresul de Coasta Norvegian, cum mai este cunoscuta aceasta cursa cu o vechime de peste 100 de ani pana la Trondheim, apoi cu masina in continuare. Aceasta cursa parcurge in 11 zile toata coasta Norvegiei de la Bergen la Kirkenes in nordul extrem si este descrisa drept “Cea mai frumoasa croaziera din lume”. A inceput in 1893 printr-un contract cu statul in ideea de a creea o ruta de transport intre Trondheim si Hammerfest, doua dintre cele mai nordice orase ale Norvegiei,pentru ca transportul maritim parea solutia cea mai practica in conditiile crestatei coaste norvegiene. Totusi nu multi marinari se incumetau sa parcurga o zona extrem de periculoasa datorita stancilor care apareau de peste tot si necartografiata complet. Spiritul viking a facut ca aceasta cursa sa parcurga azi distanta intre Arctica si Antarctica.

Dupa doua nopti si o zi pe vapor am debarcat la Trondheim si am coborat in sud inspre Alesund, unde s-a incheiat calatoria noastra si de unde urma sa ma imbarc in avion inspre casa..

Urmator Kenya

Comments are closed.