Delta Dunării se încadrează în spațiul cu climat temperat semiarid specific stepelor pontice. Spațiile acvatice plane și foarte întinse, acoperite în diferite grade cu vegetație, întrerupte de insulele nisipoase ale câmpurilor marine, alcătuiesc o suprafață activă specifică deltei și lagunelor adiacente, cu totul diferită de cea a stepelor pontice. Delta Dunării este considerată locul cu cele mai puține precipitații din România.

Luna se ridica mare, galben-rosiatica si aproape perfect rotunda deasupra apelor inca reci ale unui inceput de mai intarziat. Ultima parte a drumului am parcurs-o in liniste, fiecare cu gandurile sale, dar savurand lumina ireala a astrului deasupra apelor negra ale Dunarii. Atmosfera s-a destramat ca si cum nici cand nu fusese aievea atunci cand felinarele cu vapori de mercur ale Milei 23 isi facura prezenta la orizont. A fost un moment in care m-am gandit cat de usor si aproape imperceptibil am facut trecerea de la natura salbatica la spatiul omului, artificial si aparent deconectat de natura. Poate ca asa s-a intamplat peste tot … oamenii au pierdut legatura cu radacinile, cu obarsia lor si iata unde am ajuns, civilizatie dusmanoasa cu insasi matca din care provine … ciudat,nu ?

Amicul nostru ne-a intampinat pe un mic debarcader in curs de amenajare si ne-a ajutat sa descarcam nenumaratele genti si gentute cu haine si echipament fotografic, dupa care ne-a condus la pensiunea care urma sa ne gazduiasca pentru cateva zile. Aburul ciorbei pescaresti ne-a deschis apetitul imediat ce am intrat in casa si ne-a pironit in scaune inainte de a ne instala in camere. Pe parcursul cinei am planificat activitatile zilelor ce vor fi petrecute impreuna, unde sa mergem si ce ar dori sa fotografieze fiecare. Fotograful elvetian , adevarat specialist al peisajelor subacvatice, dorea ape limpezi cu vegetatie acvatica si pesti in timp ce noi am fi vrut sa ne axam mai mult pe fauna aviara a deltei. Cum el fotografia la orele amiezii, atunci cand lumina era potrivita pentru acest gen de fotografie, iar noi doream orele timpurii ale zilei, am hotarat sa mergem impreuna de dimineata. Unele dintre fotografiile sale sunt opere de arta abstracta, obtinute prin reflexii ale luminii sub apa iar altele infatiseaza adevarate paduri subacvatice. Era foarte interesat de flora zonei, asa ca am trecut in revista speciile majoritare.

Flora Deltei este reprezentată în mare parte de o vegetație specifică zonelor umede (stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia pitică) și ocupă pestetrei sferturi din totalul suprafeței. Zăvoaiele ocupă 6% din suprafața deltei, fiind păduri de salcie, frasin, arin, plop, care cresc pe grindurile fluviatile, fiind periodic inundate, iar ochiurile de apă sunt acoperite de o vegetație acvatică și plutitoare, ocupând 2% din suprafața deltei. De asemenea, există păduri ,Pădurea Letea și Pădurea Caraorman, alcătuite din stejar brumăriu, stejar pedunculat, frasin, plop tremurător, ulm , arbusti (zălog, cătină roșie) și plante agățătoare (hamei, curpen). Vegetatia acvatica,care il interesa in mod special este alcatuita din nuferi, diferite alge, menta salbatica pe alocuri, stuf si radacini de salcii. Fauna conține mai mult de 360 de specii de păsări și 45 de specii de pește de apă dulce în numeroasele sale lacuri și japșe. Acesta este locul unde milioane de păsări din Europa, Asia, Africa, Marea Mediterană vin să cuibărească. Speciile majore de pești în cadrul Deltei Dunării sunt știuca și somnul. Fauna deltei este una bogată și variată în specii de mamifere, păsări, reptile, amfibieni, pești, crustacee, melci, moluște și insecte; dintre care unele protejate. Parcul național adăpostește și asigură condiții de hrană și cuibărire mai multor păsări migratoare, de pasaj sau sedentare protejate la nivel european. In speranta ca vom avea parte de actiune in perioada ce urma, am incheiat delicioasa cina si am plecat la culcare.

Primele sclipiri ale soarelui ne-au intampinat in micuta ambarcatiune care inainta in liniste printre norii cetosi ai diminetii reci. Curand am trecut pe langa o zona arheologica, unde o echipa mixta romano-franceza facuse niste descoperiri interesante cu cativa ani in urma.Sunetele scoase de pasari se acordau perfect cu ceata laptoasa pe care o traversam si cu pletele lichide ale salciilor plangatoare ce strajuiau canalele linistite. Cercetatorii acestia sustin ca acolo s-ar afla cea mai veche dovada de locuire umana in Delta Dunarii datand din mileniul V. Cele mai vechi urme de locuire cunoscute pana atunci datau din Epoca Bronzului si erau in zona Chilia. Ei spun ca in zona a existat o asezare veche de 7 – 7,5 mii de ani, in care s-au desfasurat diverse activitati care tin de o comunitate: s-a realizat ceramica, s-au stocat alimente si au fost crescute animale. Tot la santierul deschis la Mila 23 s-au descoperit unelte din piatra, iar arheologii pot spune cum se realizau si la ce erau folosite. Incercam sa imi imaginez ce fel de viata duceau acei stramosi, ce bucurii aveau si ce ii intrista, cat de mult se asemanau cu noi cei de azi si ce ne deosebeste de ei.

In acele vremuri, acum sapte mii de ani, nu era neaparat o delta asa cum o stim, ci era probabil o zona mai uscata in apropierea unei lagune, dincolo de banda de nisip de la Caraorman si Letea. Imi amintesc cand am ajuns prima data la Troia, astazi in Turcia, aproape de stramtoarea Dardanele, la Hisarlik. Toata povestea Iliadei era strans legata de mare, cetatea Troiei era descrisa pe malul apei, simteam in nari miros de sare de cate ori citeam din carte si iata ca descopeream o Troie aflata la sapte kilometrii de mare care nu mai amintea nimic din poezia marina a lui Homer. Asa si aceasta vatra preistorica era probabil situata intr-un peisaj complet diferit de ceea ce vedem acum.

Prima atestare documentară a făcut-o ”părintele istoriei”, Herodot, care povestește despre expediția flotei lui Darius (515 – 513 î.Hr.), ce ajunsese la Histria și apoi a intrat în deltă, dar colonizarea incepe mult mai devreme prin secolul al VIII-lea înaintea erei noastre, atunci cand corăbiile grecești purtând familii întregi de negustori, meșteșugari, ostași și marinari intră în marea denumită de sciți Axaina (albastru întunecat) și o denumesc Pontos Euxeinos (euxeinos însemnând în grecă primitoare). Zona gurilor Dunării, prin posibilitățile sale comerciale, le atrage atenția, și coloniști veniți din Marea Egee și de pe coasta de sud a Pontului Euxin întemeiază aici mai multe cetăți-porturi. Printre cele mai importante dintre aceste cetăți se numără Odessos (Varna), Apollonia, Dionysopolis (Balcic), Callatis, Tomis, Histria, Argamum, Halmyris, iar pe cursul Dunării Aegyssos (Tulcea) și Axiopolis (Cernavodă).

Dupa ce in prima zi am tot mers in sus si in jos in cautare de locuri bune, cu apa limpede si curenti slabi, am descoperit cateva posibile scene unde sa incerce sa se scufunde. Apa nu era chiar calda si costumul de neopren cu gluga a fost necesar, daca nu vroia sa se trezeasca cu o lipitoare pofticioasa infipta pe undeva pe corpul sau. Noi am ramas in barca invaluti de briza calduta si de lumina solara in timp ce amicul nostru isi facea de lucru prin apa. Dupa aproximativ o ora a revenit la barca multumit de fotografiile realizate, adevarate infatisari ale unor jungle subacvatice cu nuante de verde variind de la galben la violaceu, dar fara nici o vietate in afara de cativa melci lenesi ce zaboveau pe cate o frunza de nufar. Actorii principali, pestii lipseau cu desavarsire..El se tot mira cum de nu vazuse nimic, in timp ce eu incepeam sa imi explic de ce numarul pasarilor scadea de la an la an. Lucrurile capatau contur din ce in ce mai clar si se reconfirma, pentru a cata oara, la ce duce disparitia unei verigi din lantul trofic..Pestii se hranesc cu insecte si alte vietati acvatice si isi depun icrele in zonele cu apa mica inundate in fiecare sezon si la randul lor sunt hrana pentru pasari. Ridicarea barajelor pentru zonele agricole si pescuitul intensiv au atacat populatia de pesti din doua parti, nelasand spatiu pentru regenerare si antrenand si lipsa de hrana in special pentru speciile mari de pasari: pelicanii,cormoranii sau starcii. Partial satisfacuti, dar pusi pe ganduri am plecat inspre pensiune dezbatand posibilele cauze care au dus la scaderea dramatica a numarului pestilor. Imi reveneau in memorie scenele din copilarie cand la cherhanalele din Delta nu mai aveau spatiu sa depoziteze pestele prins de dimineata si nu stiau cum sa faca sa nu se strice..Nu reusesc sa imi inchipui cum in atata vreme, cu atitea stapaniri in zona, de la greci si romani la bizantini,genovezi si otomani, in evul mediu, pana la austrieci, turci si rusi in secolul XVIII cand Dobrogea a devenit teatrul de desfasurare al operatiunilor militare prin care se finalizau etapele succesive ale conflictului de lunga durata ruso-austro-turc, cunoscut in istorie sub numele de “criza orientala”, in urma caruia, atat Austria, cat si Rusia castiga libertatea de navigatie pe Dunare, Marea Neagra si in orasele-porturi de la gurile Dunarii, nu au reusit sa destabilizeze echilibrul ecologic al zonei si apoi nici macar perioada comunista nu a fost atat de nefasta chiar cu planul ridicol de desecare si imprejmuire a zonelor inundate pentru folosirea lor in agricultura nu a distrus ceea ce natura a creat in atata vreme, se intampla sub ochiii nostri in cativa ani…

Urmatoarele zile s-au succedat intr-un ritm bine sustinut, cu iesiri dis de dimineata la rasaritul soarelui, urmate de scufundari tot mai lungi in cautare de subiecte fotografice. Serile erau lungi si animate de discutii interesante, cu povesti din multe colturi ale lumii, pe unde umblaseram fiecare dintre noi, incercand sa comparam fenomenul care se petrece acum in Delta cu ceea ce s-a intamplat cu mult timp in urma prin alte zone naturale pierdute pentru totdeauna de lacomia si indiferenta speciei dominante a planetei.