Angkor Wat – Mugurii de lotus impietriti
Angkor Wat – Mugurii de lotus impietriti
Nu știu ce mă face să revin cât pot de des în Asia de Sud-Est. Uneori mă gândesc că aș putea locui acolo fără să duc prea mult dorul Europei noastre, leagăn de civilizație și confort. Mi-am zis că euforia călătoriei e cea care înfrumusețează totul în jur, și că plăcerea mea de-a umbla cât e ziua de lungă prin căldură și praf, mâncând prin locuri îndoielnice sau acoperindu-mi nasul cu batista în zonele aglomerate din India, e doar o iluzie. Apoi am crezut că dorintța de a fotografia acoperă neplăcerile iscate de climă, igienă sau comunicare și cosmetizează realitatea. N-aș putea și nici n-am intenția să neg nivelul scăzut de trai al localnicilor din cea mai mare parte a țărilor din această parte de lume sau dificultatea de a înțelege o cultură atât de diferită de a noastră, dar pentru mine ceva se potriveste foarte bine..
În 2015, am ales perioada de tranzit, cand musonul își pierde ușor din intensitate și când ploile alternează cu perioadele însorite, pentru a vizita unul dintre cele mai enigmatice și incitante locuri de pe Terra, complexul de temple de la Angkor Wat, din Cambodgia. S-a scris atât despre Angkor Wat, atât s-a fotografiat și s-a filmat, încât acest loc intrat pe bună dreptate în patrimoniul universal, pare astăzi aproape comun. Deși a fost construit acum o mie de ani, istoria l-a pierdut din vedere o lungă perioadă și abia în ultimii câțiva ani a devenit o destinație cunoscută și vizitată. Acum un deceniu, abia de vedeai picior de turist, iar azi trebuie să alegi cu mare grijă momentul vizitei la temple dacă nu vrei să te pierzi în marea de turiști transpirați și agitați, grăbiți să bifeze la repezeală încă un loc celebru vizitat.
Am căutat intodeauna să evit orele de maximă intensitate când legătura cu locul vizitat nu se poate întâmpla, cu toate eforturile mele de a simți ceva…La patru dimineața așteptam liniștit contemplând stelele si trăgând cu ochiul la cel mai mic semnal al paznicilor porților templului. Siluetele scunde și îndesate, înfășurate în uniforme albastre nu aduceau cu războinicii khmeri pe jumătate dezgoliți, înarmați cu săbii, sulițe și hangere, cu fața acoperită de măști înfiorătoare, decorate cu dinți de mistreț.
Istoria khmerilor
Nimeni nu cunoaște cu exactitate de când au trăit oamenii în zona cunoscută acum sub numele de Cambodgia, pentru că studiile legate de preistoria acestei regiuni din sud-estul Asiei sunt încă la început. Datarea cu carbon a unei peșteri din nord-vestul țării sugerează că oamenii au utilizat unelte de piatră și au folosit locul ca adăpost începând cu anul 4.000 Î.Hr., iar orezul a fost cultivat în solul cambodgian înainte de primul secolul d.Hr.. Se crede însă că primii cambodgieni au sosit cu mult înainte, migrând, probabil, dinspre nord, deși nu se cunoaște nimic despre limba sau modul lor de viață.. mai bine zis nu cred că există dovezi, pentru că astăzi în zona rurală sunt convins că sătenii urmează aceleași vechi metode de construire a locuințelor de bambus cocoțate pe picioroange de cocostârc. Dacă privești atent nu există urme de metal la îmbinările structurii pătrate a locuințelor, tehnică moștenită cu siguranță din vechime. Carele sunt făurite la fel, fără urmă de metal nici măcar la roțile aproape identice cu cele văzute de mine in Myanmar, Thailanda și chiar la noi acasă. O ciudată senzație m-a cuprins gândindu-mă la cât de mică este diferența dintre modurile de a gândi ale semenilor aflați la mii și zeci de mii de kilometrii distanță.
Cultura modernă a Cambodgiei își are rădăcinile în secolele I-VI d.Hr., în regatul Funan, cel mai vechi stat influențat de cultura indiană din sud-estul Asiei. Atunci a evoluat cultura cambodgiană, parte a marii familii lingvistice Mon-Khmer, cu elemente de sanscrită, hinduism și budism. Funan a deschis calea Imperiului Angkor, o data cu venirea la putere a regelui Jayavarman II, in anul 802. În următorii 600 de ani, regii khmeri și-au întărit dominația asupra celei mai mari părți din sud-estul Asiei, de la granița cu Birmania (Myanmar) până la Marea Chinei de Sud si nordul Laosului.
În secolul al IX-lea, un prinț khmer se întoarce în Cambodgia, cel mai probabil din Java sau Sumatra, unde fusese ținut ostatic. Într-o serie de ceremonii din locuri diferite, el s-a autodeclarat conducatorul unui stat nou creat, care a unificat câteva comunități locale, aparent în jurul zonei de nord, Siem Reap. Prințul, cunoscut succesorilor ca Jayavarman II, inaugurează un cult al zeului hindus Shiva, care a persistat la curtea regală mai bine de 300 de ani. Succesorii lui Jayavarman al II-lea au construit cea mai mare concentrare de temple religioase din lume – complexul de la Angkor, incluzând o capodoperă a ingineriei antice: un sofisticat sistem de irigații cu barays (lacuri artificiale gigantice) și canale ce asigurau trei producții de orez pe an. O mică parte din acest sistem este încă folosit și azi. Localnicii au învățat să se adapteze la o viață lacustră jumătate de an cu beneficiile și greutațile aduse de nemărginita apă. Mergeam cu barca într-o pădure inundată ce semăna izbitor cu peisajele deltei noastre atunci cînd apele Dunării cresc și inundă pădurile ce străjuiesc malurile.Apa se ridicase atât de mult încât acoperise picioarele de stârc ale caselor de bambus, iar ici colo vedeai câte un localnic aruncând plasa de pe prispa casei.Cum o fi sa iți procuri cina din șezlong ?
Istoricii au numărat peste o mie de temple ridicate în această perioadă, și peste o mie de inscripții în piatră pe pereții lor. Templele alcătuiau o mare rețea, cu concentrări spre granițele imperiului, ca o declarație de putere teritorială. Se pare că rolul lor nu era exclusiv religios, ci avea și o componentă fiscal-administrativă. Tributurile obligatorii aduse templelor se concentrau în visteria imperială și zeci de mii de oameni erau implicați în construcția edificiilor de cult.
Angkor Wat
Angkor Wat (angkor înseamnă „oraș” și wat „templu”), cel mai bine conservat complex khmer, a devenit celebru datorită turnurilor sale, în formă de muguri de lotus, ce se ridică misterios din jungla cambodgiană. În zonă s-au descoperit însă sute de alte temple, dintre care am planificat sa vizitez încă trei: Bayon, Ta Prohm si Banteay Srei. Angkor a fost templu hindus la începutul secolului XII, când a fost ridicat de regele Suryavarman II, și reprezintă un etalon de arhitectură khmeră de cel mai înalt nivel. Dedicat lui Vishnu, a fost construit ca templu regal și „capitală” a orașului. Se presupune că ar fi fost si mormânt pentru rege. Templul trebuia terminat înainte de moartea lui Suryavrman II pentru a-i asigura trecerea spre imortalitate și transformarea în zeu. Anumite zone cu basoreliefuri neterminate arată că nu a fost terminat la timp. Nu se stie ce s-a întamplat cu regele, dar constructia a devenit un simbol al Cambodgiei, figurat pe drapel, și prima atracție pentru vizitatori.
Pășind pe pavajul din piatră pătrată, cioplită manual de neștiuți artizani locali nu îmi putem opri imaginția să reconstruiască atmosfera de acum o mie de ani, așa cum credeam eu că era, dominată de forțe brute și de sexualitatea nevoalată a zeităților femei, spirite ale apelor și norilor, numite Apsara..Elefanți uriași acoperiți de țesături stacojii purtau pe spate lectici aurite ce ascundeau nobili putred de bogați..
Templul este înconjurat de un canal foarte lat și perfect pătrat, despre care unii cercetători spun că acționează ca o contragreutate, susținând întregul edificiu în poziție verticală. În lipsa acestui contrafort acvatic, templul s-ar nărui, spun ei, pentru că e construit dintr-o gresie foarte poroasă si fragilă care nu ar rezista propriei greutăți.
Cel mai apropiat oraș unde te poți caza este Siem Reap, numit așa în cinstea unei victorii împotriva eternilor adversari ai khmerilor, siamezii, adică thailandezii de azi. Motelul la care am stat era dispus în forma unei potcoave care închidea o mică piscină umbrită de palmieri înalți și supli. Arhitectura, mobilierul, gravurile și fotografiile vechi trimiteau la îndelungata perioadă colonială franceză, care nu a lasat nici un beneficiu țării (spre deosebire de India, unde englezii au lăsat măcar o infrastructură și un aparat administrativ funcțional). Acest orășel, până nu demult un sat amărât, încearcă să adapostească o industrie turistică anemică și haotică cu bunele și relele bine cunoscute.
Prima mea grijă când ajung în locuri îndepartate și foarte diferite este să găsesc un ghid bun, vorbitor de engleză și cunoscător al locurilor și oamenilor. De această dată, companionul meu era un bărbat de 63 de ani pe nume Navy, dornic la rândul său să vadă cu cine o să își petreacă următoarele zile. Trebuie să recunosc că atunci când i-am aflat vârsta nu mi-am putut stăpâni gândul că poate voi avea curajul să-l întreb ce s-a petrecut cu el în urmă cu 40 de ani, în timpul khmerilor roșii ai lui Pol Pot. Știam că e o întrebare extrem de personală, care poate răscoli răni adânci, poate nevindecate, și că răspunsul poate fi evaziv și distant. Nu mi-am imaginat că ceea ce avea să-mi povestească la momentul potrivit mă va zgudui atât de puternic.. Poveștile lui au început în dimineața aceea cînd așteptam împreună deschiderea templului. Cerul înstelat trezea amintiri complet deosebite în mințile noastre, pe cînd mie îmi sugera serile liniștite petrecute în mijlocul naturii, lui Navy îi reveneau imagini din perioada detenției sale în sinistrele ’’Câmpii ale mortii ’’..
Cambodgia, aflată în totalitate în zona tropicală, este fascinantă nu numai prin istorie, ci și prin natură. Cea mai caracteristică trăsătură geografică a acestui stat este câmpia lacustră, formată prin inundațiile provocate de lacul Tonle Sap, ce măsoară 2.500 de kilometri pătrați în sezonul uscat și de 10 ori mai mult în sezonul umed. Această câmpie foarte dens populată, cultivată cu orez, a fost declarată rezervație a biosferei. 75% din teritoriul țării se află la mai puțin de 100 de metri deasupra nivelului mării, ceea ce a dat naștere unui sistem de vase comunicante între lacul Tonle Sap, Râul Tonle și fluviul Mekong. În funcție de sezonul musonic, principala arteră a Asiei de Sud-Est, Mekongul, își mărește sau își micșorează volumul, făcând ca și lacul Tonle Sap, cu care comunică prin râul Tonle, să scadă dramatic, respecitv să crească înzecit. Locuitorii nu au avut decât două opțiuni: să se adapteze la schimbările dramatice de peisaj sau să supună natura. În timpurile stravechi au reusit să supună natura prin bazine enorme ce controlau nivelul apei și asigurau necesarul de umiditate al culturilor de orez. Erau construcții gigantice, se pare și cu rol religios, cele mai mari din istoria omenirii executate manual. O realizare tehnologică remarcabilă este așa-numitul Rezervor de Vest din Angkor, de 8 km lungime si 2,2 km lățime. Pentru a construi acest rezervor, al treilea și cel mai complicat dintre cele ridicate aici cu o mie de ani in urmă, a fost probabil necesar ca 200.000 de muncitori khmeri să ridice, din 12 milioane de metri cubi de pământ, diguri inalte de trei etaje și late de 90 m. Și azi, acest rezervor – sau baray – dreptunghiular este alimentat de ape deviate din raul Siem Reap.
Primul cercetator care a apreciat dimensiunile sistemului de aprovizionare cu apă din Angkor a fost Bernard-Philippe Groslier, un arheolog de la Școala Franceză de Studii Asiatice (EFEO). Într-un tratat de referință din 1979, el a descris Angkorul drept „un oraș hidraulic“. Masivele baray, aveau două scopuri: să simbolizeze marea primordială a cosmogoniei hinduse și să irige câmpurile de orez. Din păcate, Groslier nu a reușit să-și definitiveze teoria. Razboiul civil din Cambodgia, regimul brutal al khmerilor roșii și apoi răsturnarea lui de către trupele vietnameze în 1979 au facut Angkorul inaccesibil timp de două decenii. După ce vietnamezii s-au retras, asupra Angkorului s-au abătut jefuitorii, care au smuls statuile și chiar au desprins cu dalta basoreliefurile.
TaProhm și Bayon
În urma unui șir de războaie cu regatele vecine, Angkor a fost cucerit în 1432. După ce a fost abandonat, clădirile au fost înghițite de vegetație și o ciudată simbioză între piatră și junglă te face sa simți forța naturii ce reia în posesie ceea ce dintodeauna i-a aparținut. Așa s-a creat mitul unei civilizații pierdute, o poveste numai bună pentru atragerea turiștilor pasionați de explorări si a producătorilor de film americani. Ei sunt cei care au asfaltat un drum de vreo doi kilometri înspre templul Ta Prohm, unde Angelina Jolie a turnat un binecunoscut film.
La TaProhm, templul are o structură simplă, formată din cinci dreptunghiuri concentrice, dar accesul e anevoios și întortocheat din cauza zonelor prăbușite de-a lungul timpului si a vegetației atotcotropitoare. Printre blocurile imense de piatră acoperite cu mușchi de un verde proaspăt, uniforma albastru decolorat, peticită și prea strâmtă a unei femei paznic adâncite în gânduri pune o pată de culoare. Basoreliefurile specifice templelor khmere lipsesc aproape complet din Ta Prohm și se crede că au fost distruse de hindușii iconoclaști. Totuși, Navy mă conduce pe partea estică a nelipsitei librării și îmi arată un triptic în care pot remarca un animal. Aduce extraordinar cu un dinozaur, mai precis cu un stegozaur, după cum susțin diverșii experți.
După câteva ore de hoinărit în liniște printre pietre, vegetație și imaginație părăsesc Ta Prohmul pe asfaltul turnat de americani. În drumul meu către poarta principală, apuc să mai văd o scenă improvizată, pe care câțiva veterani cu membre amputate în războaiele recente jelesc la niște instrumente locale..
Următorul templu a fost Bayon cu ale sale masive si senine chipuri de piatră, expresie a celui mai pur stil baroc al arhitecturii clasice khmere, în totală opoziție cu clasicul Angkor Wat.
Fețele gigantice sculptate aflate în templul Bayon din complexul Angkor Thum reprezintă și pe Buddha și pe regele Jayavarman VII , conducător în jurul anilor 1130 – 1219 și constructor al templului. Deși este un templu budist, Angkor Thum a fost remodelat după marele complex de temple hinduiste de la Angkor Wat odată cu revenirea la hinduism în timpul lui Jayavarman VIII la jumatatea secolului XIII.
Pereții sunt decorați cu nesfârșite basoreliefuri descriind scene mitologice cu o mulțime de zeități și scene din viața de zi cu zi sau de război. Am ajuns într-o după amiază însorită si caldă tocmai bună de vizitat monumente arhitectonice. Dar nu eram singurul care dorea să se bucure de acest loc într-o atmosferă placută si la o ora rezonabilă. Cum am ajuns am observat vreo două autobuze uriașe ticsite cu chinezi sporovăitori care se îmbranceau să pătrundă in templu..Mi-a trecut pe loc pofta de vizită și am plecat cu gândul să revin a doua zi la cinci dimineața, să fiu primul la deschidere. Am fost foarte inspirat căci a doua zi am beneficiat de o lumină excelentă si o liniște desăvarșită preț de vreo 2-3 ore, timp în care, pe lângă hoinăreala prin toate coridoarele și cotloanele templului am și încercat câteva întrebari discrete despre trecutul lui Navy.
Fantoma genocidului
Genocidul din Cambodgia anilor 1975-1979, în cadrul căruia au fost executați aproximativ 4 milioane de oameni, a fost una dintre cele mai cumplite atrocități din secolul trecut. La fel ca în cazurile genocidului armean, nazist, sau al altor drame asemănătoare mai recente, de genul masacrelor din Timorul de Est, Guatemala, fosta Yugoslavie sau Rwanda, regimul Khmerilor Roșii condus de Pol Pot a împletit ideologiiile extremiste cu animozitățile etnice și dispre]ul față de ființa umană pentru a legitima represiunea si dezastrul umanitar.
Încercările liderului khmerilor roșii de a naționaliza și centraliza societatea cambodgiană compusă majoritar din țărani cultivatori de pământ, în termen foarte scurt, conform modelului agricol lansat de China Comunistă, a dus la cel mai mare genocid uman din istoria Indochinei, desfășurat în decursul a nici patru ani.
Data recentă a tragediei petrecută pe acest pamant roșu ca sangele a lasat urme neșterse încă în memoria celor care au reușit să supraviețuiască și eram sigur că aproape fiecare om avea în familie un membru ucis sau implicat în evenimentele amintite. Vârsta ghidului și maniera sa calmă și ușor distanțată de ceea ce se petrecea în jurul său erau semne că nu a fost scutit de blestemul țării sale. Într-un moment de liniște, după ce îmi explicase o scenă murală și ne așezaserăm pe o margine de piatră înnegrită de timp am îndraznit să îl întreb despre trecut. Atmosfera era plăcută, soarele se împrăștia în mii de raze printre ramurile înfrunzite ale copacilor seculari ce formau jungla aburindă ce împrejmuia locul . La început liniște, apoi iar liniște. Timpul se scurgea încet și eu mă simțeam din ce în ce mai emoționat si îmi părea rău că îndrăznisem să răscolesc ungherul cel mai întunecat al acestui om. Privirea sa căuta in continuare orizontul iar eu nu știam cum să depășesc momentul. Încet a întors capul către mine și m-a privit adânc în ochii, dorind parcă să se asigure că merită să îi răspundă unui străin ce nu putea vreodată să înțeleagă grozăviile pe care le trăiseră el si neamul său.
În anul 1953, fosta colonie franceză, Kampuchea, așa cum se spune in khmeră, a devenit independentă după aproape 100 de ani de regim colonial. Atmosfera de neliniște și lupte pentru ocuparea golului de putere lăsat de plecarea coloniștilor, înlăturarea premierului Norodom Sihanouk în 1970 prin lovitură de stat și regimul brutal al generalului pro-american Lon Nol au favorizat ridicarea unor puternice gherile de stânga.
Navy făcea parte dintr-o familie de nouă membri, țărani agricultori la fel ca majoritatea cambodgienilor acelor timpuri. Viața pe care o duceau era simplă dar plină de ceea ce ar trebui să ne conducă pe toți, armonie cu natura și cu cea mai mare parte a semenilor.Sarcinile zilnice erau împărțite dimineața de către tatăl său și fiecare respecta cu strictețe ce avea de făcut. Nu duceau o viață îndestulată dar cel puțin erau liberi să iși aleagă drumul, puteau merge la școală dacă se alăturau vreunei mânăstiri budiste, puteau să își încerce norocul la oraș sau să rămână acasă în bătătură. Venirea la putere a khmerilor roșii a însemnat pentru tânărul de 23 de ani despărțirea familei, fiecare în altă parte a țării și înregimentarea într-o colonie de muncă forțată, eufemistic numită fermă, unde fiecare om trebuia să sape zilnic o groapă de 3 m lungime, un metru adâncime si unul lățime, parte a unor lucrări de irigatii, imi povestește el. Ascultând istorisirea lui am înteles că elementul sub care a înflorit si decăzut mărețul imperiu khmer, stăpânitor al întregii Asii de Sud-Est, a fost APA. Toată istoria acestei țari se petrece în jurul elementului vital, apa…
Munca începea la ora 4 dimineața și se desfășura la lumina stelelor și uneori a lunii. Mâncarea era un privilegiu, în condițiile în care 10 oameni primeau dese ori o sută de grame de orez crud, îmi spune ghidul, arătându-mi micuțul spațiu din căușul palmei. Cruditațile găsite prin jungla de lângă colonie, ingerate ani de zile, i-au distrus stomacul lui Navy. Pe măsură ce povestește observ lacrimi care se pregătesc să izvorască din ochiii lui negri si tulburi, iar pielea brațelor se revoltă într-un spasm contagios. Povestea atinge momente paroxistice și eu parcă văd în minte scene din celebrul film al lui Roland Joffe, “The Killing Fields”. Ce a putut duce la un asemenea dezastru?
Conform celor citite de mine în legătură cu acest subiect îndepărtat la momentul lecturii, gherilele khmerilor roșii au luat naștere în anul 1960, sub coducerea liderului Pol Pot, un individ școlit în Franța și mare admirator al comunismului lui Mao Zedong. Prin urmare, scopul khmerilor roșii era acela de a reconstrui Cambodgia din temelii, mai bine zis de la un ipotetic și primitiv „An Zero”, în care absolut toți cetățenii să participe doar în proiecte rurale, alături de respingerea cu obstinație a oricărei influențe occidentale, fie și de ordin tehnologic. Nu este prima dată în istorie când înfumurarea unor oameni secătuiți de spirit duce la crime abominabile în numele unor utopii stupide. Îmi era extrem de greu să îmi imaginez, stând acolo în sânul naturii materne, că în jurul meu fusese atâta moarte și suferință, că oamenii au fost capabili să calce cu tancurile oameni, uneori vecinii lor sau consăteni.
Pentru a-și desăvârși scopul, Pol Pot a împrumutat tactici și metodologii ale chinezilor comuniști, alături de suportul Viet Cong-ului în instruirea și înarmarea trupelor sale, fapt care a dus în scurt timp la apariția unei redutabile forțe armate. În anul 1970, îmi explică Navy, khmerii roșii au intrat în răboi civil cu așa numita Republică Khmeră, formată și sprijinită mai apoi de americani, republică condusă de generalul Lon Nol, care iși asumase o direcție pro-occidentală și anti-comunistă, cerând retragerea forțelor nord-vietnameze din Cambodgia și dezarmarea gherilelor. În cele din urmă, după un razboi de cinci ani, gherilele lui Pol Pot au obținut victoria în 1975. Khmerii roșii credeau că toți cambodgienii trebuiau să renunțe urgent la toate slujbele și ocupațiile care nu aveau legătură cu agricultura. Practic toți oamenii din țară, cu excepția liderilor kmerilor roșii și a familiilor lor, trebuiau să muncească ca țărani într-una din uriașele ferme colective. Oricine se opunea acestei măsuri trebuia eliminat.
S-au alcătuit astfel adevărate liste ale potențialilor oponenți ai regimului, liste care nu includeau doar intelectualii, persoanele cu o educație medie sau înaltă, dar și oricare alte categorii sociale cu excepția agricultorilor, precum călugării, credincioșii practicanți de orice religie, etnicii chinezi, vietnamezi, thailandezi, precum și cetățenii cambodgieni care aveau prin arborele genealogic vreun străin. Nebunia khmerilor roșii nu s-a limitat la atât, căci aceștia arestau și interogau orice membru din sânul lor bănuit că le-ar trăda scopurile. Astfel simplul act de supraviețuire în Cambodgia acelor ani era determinat de un singur aspect: priceperea la munca câmpului. Nemărginitele câmpuri verzi, astăzi presărate ici colo cu pălării largi de paie și veșminte viu colorate pe lângă care observi câte o pereche de boi albi cu coarne lungi încovoiate au avut vremuri grele cu sânge și sudoare oriunde priveai.
În același timp, Vietnamul era angajat într-un război total între nordul comunist și sudul sprijinit de Statele Unite. Sub fostul regim al generalului Nol, Cambodgia renunțase la relativa sa neutralitate și permisese trupelor americane să se deplaseze libere prin țară, devenind practic și un câmp de bătălie pentru cele două forțe combatante din țara vecină. Bărbatul povestește că rezultatul acestei decizii a fost dezastruos pentru țara sa. Drept rezultat, circa 750.000 de cambodgieni au murit ca urmare a raidurilor bombardierelor americane care au aruncat bombe cu fragmentație și bombe cu napalm asupra satelor și zonelor unde bănuiau că se ascund trupele nord-vietnameze care acționau în Cambodgia. Masivele bombardamente americane nu au făcut decât să aducă mai mulți recruți pentru trupele lui Pol Pot. Comunismul promis de dictator aducea o imagine iluzorie de pace, speranță și reconciliere națională. În 1975, gherilele lui Pol Pot aveau în rândurile lor peste 700.000 de luptăori. Însă imediat după preluarea puterii, în țară s-a dezlănțuit iadul. Guvernul lui Pol Pot a confiscat și controlat toate proprietățile particulare. În acea perioadă Navy era la Phnom Pehn la o mătușă în căutarea unei slujbe la oraș. Căutarea i-a fost brusc întreruptă de evenimentele care au urmat. Sub amenințarea pedepsei cu moartea, toți cambodgienii au fost forțați să-și părăsească casele și satele pentru a intra în uriașele cooperative agricole naționale. Cei bolnavi, handicapați locomotor, cei prea tineri sau prea bătrâni ca să poată merge pe picioarele lor către fermele colective, așa numitele Câmpuri ale Morții, au fost uciși pe loc. Cei care au refuzat să meargă, la fel și cei care s-au opus noului regim, au fost de asemenea uciși instantaneu fără nici un proces. Tânărul a ajuns cu forța inapoi în mediul din care plecase, insă de această dată lucrurile stăteau cu totul altfel.
Privirea sticloasă a omului ce a văzut mortea zilnic îmi dă fiori pe șira spinării.Nu pot face altceva decât să păstrez liniștea deplină ce se așterne în scurtele momente de pauză. Lecția de istorie, primită de el pe viu nu a fost și nu va fi uitată niciodată până în ultima clipă a vieții sale.
Oamenii din toate orașele au fost duși cu forța în mediul rural. Toate drepturile civile și cetățenești au fost abolite într-o singură zi. Familiile și-au pierdut copiii, pe care partidul comunist al khmerilor i-a distribuit în diferite tabere de muncă. Fabricile, școlile, universitățile, spitalele, piețele, magazinele și absolut toate proprietățile private au fost închise sau confiscate. Toți proprietarii, patronii și chiar angajații lor au fost uciși cu tot cu familii. Toate religiile au fost interzise cu desăvârșire. Templele budiste, misiunile creștine, moscheile au fost imediat incendiate, iar orice om bănuit că se roagă era împușcat pe loc. Cu toate că ura rasială a alimentat și genocidul cambodgian, majoritatea crimelor odioase au fost inspirate de propaganda extremistă a unei imediate transformări comuniste a societății. În acele timpuri, în Cambodgia erau împușcați inclusiv cei care știau o limbă străină, ba chiar și oamenii care purtau ochelari de vedere sau râdeau și plângeau în public.
Ce puteai să mai zici după o astfel de poveste de groază..Ultima frază a lui Navy s-a încheiat cu reproducerea unuia dintre sloganurile khmerilor roșii: „Dacă te păstrăm în viață nu ne aduci nici un profit, dacă te ucidem, nu ne aduci nici o pierdere”.
Cambodgienii care au supraviețuit iadului acestor epurări fără precedent în istoria lumii au devenit sclavi fără plată, care munceau pentru rații minime de hrană. Au fost forțați să trăiască în uriașe case comune, asemănătoare cumva cu niște imense cazărmi militare. Iadul a continuat până când Vietnamul comunist a invadat Cambodgia și a alungat regimul lui Pol Pot. Țara era în colaps sub noul regim impus de vietnamezi. Economia dispăruse sub Pol Pot, iar societatea era în comă, cu toate categoriile sociale și profesionale dispărute în genocid. Odată ce Cambodgia căzuse sub controlul vietnamezilor era blocat orice ajutor trimis de țările occidentale.
Cu toate acestea, în anul 1980, Statele Unite și Marea Britanie au oferit asistență financiară și militară khmerilor roșii aflați acum în exil, după ce aceștia promiseseră că se vor opune comunismului și vietnamezilor. Ocupația vietnameză și amenințarea continuă a gherilelor khmerilor roșii au aruncat Cambodgia în sărăcie și mizerie până la retragerea totală a vietnamezilor din anul 1989. În luptele dintre anii 1978-1989, alți 14.000 de civili cambodgieni și-au pierdut viața. În anul 1991 s-a semnat în sfârșit un acord de pace, urmat de reinstalarea budismului ca religie oficială a statului. Primele alegeri democratice din istoria țării au avut loc în anul 1993.
Cu amărăciune și dezamăgire în voce, Navy spune că în data de 25 iulie 1983 Comitetul de Studiere a Regimului Pol Pot a redactat raportul său final asupra genocidului. Aproximativ 1,7 milioane de oameni au fost executați pe loc, iar un total de 3. 314.768 oameni și-au pierdut viața din cauza lui Pol Pot. Începând cu anul 1995, numeroase gropi comune au început să fie descoperite în toată Cambodgia. Mulți dintre făptași au fost însă uciși în luptele cu vietnamezii, sau au fost lichidați chiar de proprii tovarăși comuniști khmeri.
În anul 1997, Pol Pot a fost în sfârșit arestat chiar de către membri ai khmerilor roșii. Aceștia i-au regizat un proces în urma căruia a fost găsit vinovat de mai multe capete de acuzare printre care și cel de genocid și a fost condamnat pe viață la arest la domiciliu! Cu toate acestea, Pot a murit liniștit în anul 1998 în timp ce dormea lângă nevastă în propria-i casă. Medicii legiști au declarat că Pol Pot, cu siguranță unul dintre cei mai sângeroși dictatori din lume a decedat în urma unui atac de cord petrecut în somn.
Gherilele khmerilor roșii i-au supraviețuit doar un an, fiind desfințate în 1999. După cele istorisite de prea bunul ghid imaginea mea asupra Cambodgiei s-a adâncit și mi-a produs o mai acută dorință de a depăși granițele zonei de nord și de a explora mai profund și alte regiuni ale țării.
Cât de curând s-au întamplat aceste grozavii, 1999 era anul în care Germania accepta să plătească 10 milioane de marci compensație celor care au fost supuși la muncă forțată in lagărele naziste, dar si anul în care Boris Eltin demisionează și vine la putere Vladimir Putin…
În prezent, Cambodgia se bucură de o stare de relativă liniște internă. Economia este susținută în mare parte de industrie și turism. Pe baza mai multor rapoarte, corupția locală este cel mai mare impediment în refacerea și dezvoltarea țării.
Paradoxal, Camodgia este o țară foarte veche cu o haină foarte nouă, fapt ce m-a atras teribil, pentru că sunt o mulțime de lucruri interesante ascunse pe acest teritoriu. Turismul, chiar daca in expansiune se reduce la zona Angkor Watului, restul de 90 % din țară așteptând să fie descoperită de cei ce nu pot sta prea mult pe acasă…
Comments are closed.