Arca lui Noe
Bucuresti,14mai 2012.National Geographic,in parteneriat cu Dr.Reddy’s Laboratories Romania,sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe si cu sprijinul unor companii private,precum si al societatii civile,lanseaza proiectul “Arca lui Noe”,menit sa sensibilizeze opinia publica in privinta biodiversitatii Romaniei-patrimoniu natural unic-si sa propuna solutii concrete de protejare eficienta a mediului sau natural.
Datorita pozitiei sale geografice si a diversitatii reliefului,Romania este o tara privilegiata pe continent prin varietatea si chiar unicitatea multor specii de plante si animale. In conditiile in care peste o treime din teritoriu o reprezinta muntii si o alta treime padurile,iar urbanizarea s-a facut preponderant in zona de campie,mai avem incca fauna salbatica cu un fond genetic nealterat de interventia omului.Aceasta zester este de mare valoare pentru continent si lume iar in conditiile globalizarii,ne revine o mare responsabilitate sa o transmitem generatiilor viitoare.Din pacate aceastya fauna este supusa presiunilor de tot felul precum braconajul,poluarea prin deversarea deseurilor toxice sau chimizarea excesiva a agriculturii,dar mai presu de toate,pierderea habitatului printaierea necontrolata a padurilor.Pentru a ne faca o idée espre amploarea fenomenului este sufficient sa mergem intr-o zi cu masina pe un drum de munte:pe langa versantii despaduriti,coloanele de camioane grele incarcate cu busteni grosi stau drept dovada dezastrului ce se petrece in paduri.
Proiectul “Arca lui Noe” doreste sa realizeze o constoentizare a opiniei publice asupra acestor probleme usor indepartate din orizontul nostru imediat prin organizarea unei expozitii itinerante prin orasele tarii cu imagini surprinse de cativa dintre fotografii pasionati de locul in care traiesc si care doresc sa isi aduca contributia prin mijloacele pe care le stapanesc cel mai bine la acest demers deloc lipsit de importanta.Cristian Lascu,speolog si jurnalist,redactor sef la National Geographic Romania si promotor al proiectului,Silviu Petrovan,PhD in biologie la Universitatea Hull,UK,promotor al proiectului,Marian Balasoiu,absolvent de medicina si manager al proiectului,Silviu Matei,fotojurnalist si initiator al proiectului Costas Dumitrescu,fotograf si initiator al proiectului si Helmut Ignat au contribuit cu fotografiile pe care le veti putea privi incepand cu 5 iunie in parcul Herastrau din capitala.
In afara acestui demers de constientizare,proiectul “Arca lui Noe” doreste sa produca si o schimbare legislative care sa conduca la o protectie sporita a faunei,luptand pentru fiecare specie,pentru fiecare caz in parte.Rasul,un animal enigmatic,este prima specie careia ii acordam o atentie speciala.
Cum fotografia wildlife este partea cea mai pasionanta pentru mine din ceea ce presupune fotografia,in primavara asta am decis sa merg in Carpatii Orientali pentru a fotografia ursul.Ursus arctos este denumirea stiintifica a ursului brun si este considerata o subspecie a ursidelor,animale mari,matahaloase,omnivore sau carnivore,raspandite in emisfera nordica si in unele regiuni din cea sudica.Cele mai cunoscute subspecii sunt:ursul brun,ursul grizly si ursul polar.La noi in tara ursul brun se mai gaseste in numar relativ mare,in jur de 6000 de exemplare,reprezentand aproximativ 40 % din efectivele din Europa.Acest animal impunator a populat imaginarul romanilor din cele mai vechi timpuri si inca starneste o teama si un respect deosebit.Depasind dimensiunea imaginarului,ursul este un animal care evita omul cat poate de mult si nu il ataca decat in conditii aparte,atunci cand este surprins prin desisurile de afine sau zmeura si nu este atent sau cand ursoaica este langa pui si considera prezenta umana un pericol pentru cei mici.Iarna,cand incepe frigul si zapada se retrage in barlogul adapostit de stancarie sau de vreun arbore rasturnat si n u iese de acolo pana in primavara cand natura renaste.Primavara,dupa ce iese din culcus incepe sa caute hrana,misiune destul de grea in primele saptamani ale anotimpului pana ce incepe iarba,pe care o paste cu mare placere si care constiuie alimentul principal in aceasta perioada a anului.Apoi apar fructele de padure,mierea de albine,furnicile si alte tipuri de hrana cu care isi potoleste foamea.Atunci cand este flamand sau cand se obisnuieste cu carnea nu ezita sa atace stanile furand cate o oaie sau capra.Toamna prefera fructificatia livezilor de pe langa asezarile omenesti,moment cand poate fi intalnit mai des in apropierea satelor.Acum sa trecem la aspectul fotografic al misiunii noastre.Ce echipament ar trebui utilizat in aceste conditii destul de dificile din punct de vedere al luminii scazute si al distantei la care te poti apropia de animal fara sa se sperie sau sa iti pui viata in pericol.Un obiectiv cu focala lunga de 400-500 mm si cu diafragma cat mai deschisa ar fi ideal.Eu am folosit un obiectiv de 400mm/2.8 Nikkor,extrem de luminos si de o calitate optica impecabila si doua corpuri,deasemenea Nikon D3x si D700 cu grip.Am constatat ca peste 90% din cadre au fost facute cu D700,datorita conditiilor de lumina.Ursul este un animal crepuscular,care isi incepe activitatea la amurg si continua toata noaptea cautarea hranei iar ziua sta mai linistit,asa ca majoritatea fotografiilor au fost facute la lumina foarte slaba cu ISO 1600-6400 in majoritatea situatiilor.D3x-ul il folosesc pana la ISO 800,dupa care prefer calitatea oferita de D700 la ISO peste 1000.Chiar si asa vitezele utilizate au fost foarte mici,inspre limita,nu de multe ori folosind 1/30 si 1/60,dar cu rata foarte mica de reusita,nu atat datorita miscarii aparatului,pentru ca sistemul de stabilizare de la Nikon este foarte performant,cat miscarii animalului si in special a capului pe care il misca foarte des mirosind in stanga si in dreapta.Dupa o saptamana petrecuta prin paduri,intr-o liniste si o satisfactie deplina am reusit cateva cadre pe care vi le arat cu placere si in speranta ca impreuna putem face ceva pentru conservarea acestui patrimoniu extraordinar pe care il detinem si care este in pericol de a se distruge cu fiecare zi in care nepasarea si ignoranta semenilor nostri duc la reducerea habitatului si la vanatoarea uneori scapata de sub controlul celor care,putini,incearca din rasputeri sa pastreze pentru generatiile viitoare ceea ce vecinii nostri mai bogati din vestul continentului vad doar in filme si fotografii va doresc vizionare placuta si sa nu uitati sa sustineti cauza naturii oriunde si oricand puteti!
De cate ori privesc o stema a unei zone,a unui stat sau a unei familii ma gandesc la ceea ce a vrut creatorul sau sa exprime.Heraldica devine cu atat mai pasionanta cu cat te adancesti mai mult in descoperirea sensurilor si nuantelor incorporate intr-un desen simbolic atat de simplu.In cateva elemente trebuie sa transmiti esenta locului sau a familiei reprezentate si uneori nu este usor de descifrat informatiile cuprinse in tablou fara cunostinte de heraldica.Uneori fauritorul de insemne are inspiratia de a se face inteles imediat de oricine ar privi simbolul…Iata stema Maramuresului este un urs ridicat in doua labe.Ce poate fi mai direct spus despre locuitorii acestui tinut decat gandurile care iti vin in minte atunci cand vezi impunatorul animal al muntilor in toata splendoarea si forta sa …
Depresiunea Maramuresului aflata pe cursul superior al vaii Tisei si versantii care o inconjoara, muntii Oasului,Gutai,Tiblesi si Rodna spre vest si sud si muntii Maramuresului si Carpatii Padurosi la est si nord formeaza regiunea Maramuresului aflata astazi pe granita Romaniei si Ucrainei. Pozitionarea sa intre lanturile muntoase si accesul dificil prin trecatori aflate la inaltime a facut ca influentele zonelor limitrofe sa fie destul de scazute si asa sa conserve obiceiuri si traditii stravechi. Munții, care ocupă mai mult de jumătate din suprafața regiunii, sunt acoperiți de păduri de stejar,fag și molid.Lemnul care se găsea din abundență și-a lăsat amprenta aproape peste tot, de la arhitectura tradițională a caselor și bisericilor, până la vestitele porți și unelte de gospodărie.Satele sunt raspandite la distante destul de mari pe serpuirea drumurilor dintre munti si daca ai curiozitatea sa te opresti intr-unul ai sa fi uimit de casele de lemn care inca se mai pastreaza si ne fac sa intelegem ca lemnul a jucat un rol primordial in existenta localnicilor,care l-au folosit in aproape orice ocazie cu rezultate atat de uluitoare incat “civilizatia lemnului” nu pare o sintagma exagerata.Incepand de la simple cuie din lemn,folosite in constructii,tacamuri,vase din lemn,unelte de toate felurile si ajungand pana la tulburatoare ansambluri mecanice folosite la daracitul lanei,la morarit sau chiar razboaie de tesut sau acoperisurile din sindrila ale bisericilor inalte de peste 30 de metri,lemnul a fost materia prima de baza a locuitorilor acesteri zone,care mai pastreaza si azi multe din secretele prelucrarii lemnului.
Padurile Maramuresului au fost intodeauna bogate in animale salbatice de la carnivore mari,urs ,lup si ras pana la caprioara,capra neagra,marmota,cocos de munte si vultur auriu. Bogatia vanatului din padurile maramuresene este mentionata si in prima atestare documentara a zonei din 1229 ,ca domeniu de vanatoare regal,facand sa se pastreze pana azi denumiri ca Padurea Craiasca din Ocna Sugatag.De acest aspect este legata si vanatoarea lui Dragos Voda,in urma careia ar fi ajuns,potrivit legendei, in Moldova.Ultimul zimbru de pe teritoriul romanesc a fost vanat in 1852 in Maramures.Capra Neagra a disparut din Maramures in jurul anului 1924,din cauza braconajului practicat dupa primul Razboi Mondial,dar a fost readusa in anii 1962-1967 in Muntii Rodnei,unde specia a proliferat nesperat de bine.A mai fost reintrodusa marmota in anii 1973 cu rezultate bune.In 2004 a luat fiinta Parcul Natural Muntii Maramuresului pe o suprafata de circa 150.000 hectare,fiind dupa Delta Dunarii,cea mai mare arie protejata din Romania.
Sapaturile arheologice atesta locuirea Depresiunii Maramuresului inca din timpuri preistorice,din paleoliticul superior si neolitic in Tara Oasului si la sud de Muntii Gutai,la Sighet si pe malul stang al Izei,intre Rozavlea si Stramtura.Epoca bronzului este bine reprezentata prin sapaturile de la Sapanta, Sighet, Tisa,Sieu,Rozavlea,Ieud si Moisei confirmand faptul ca in jurul anului 2000 i.c. expansiunea popoarelor indo-europene a atins si zona Maramuresului.Din perioada dacica sunt atestate cetati la Sighet,Oncesti,Slatina si Calinesti.Au fost gasite monede,vase si obiecte de provenienta greceasca si romana,ceea ce dovedeste legaturile comerciale si culturale cu civilizatiile mediteraneene,dar mai ales cu provincia romana Dacia.Desi regiunea a ramas in afara teritoriului cucerit de romani,dacii liberi au primit influentele civilizatiei romane.Relativa izolare a regiunii a facut ca trecerea istoriei de la popoarele migratoare,dintre care doar slavii au lasat urme, la perioada moderna sa nu stearga complet cultura si obiceiurile locului,chiar daca Maramuresul a trecut de sub stapanirea regatului ungar in sec XII la imperiul austriac in sec XVII si o scurta perioada Cehoslovaciei. Locuitoriisi-au pastrat individualitatea nealterata de intregul sir de stapanitori care au trecut pe acolo.Cultura Tarii Maramuresului este bine cunoscuta prin originalitatea sa si puternicul sau specific local,total deosebit de alte regiuni.Izvorul acestei originalitati se afla in spiritul locuitorilor sai si in relativa izolare geografica,in curbura Nordica a Carpatilor,inconjurat de munti cu paduri greu de patruns,care au favorizat o adevarata cultura a lemnului si a dat numele de Carpatii Padurosi grupelor de la nord si est. Apoi, aici a fost mai întodeauna un capăt de țară, un ungher, dincolo de munți locuind seminții slave. Iarna, zăpezile mari și mulțimea fiarelor sălbatice făceau trecătorile greu accesibile. Trecerile peste munți, mai ales cele pentru comerț, se făceau în grup de teama răufăcătorilor și a animalelor sălbatice.
Starea socială deosebită a maramureșenilor, conduși de o nobilime românească locală, care în timp s-a integrat în țărănimea satelor și a dat naștere unei clase de oameni liberi, scutiți de obligații și taxe, i-a stimulat să conserve și să promoveze cu mândrie valorile proprii în construcție, îmbracăminte, artă și limbă. Datinile străvechi s-au păstrat curate și neașteptat de vii în Maramureș.Daca mergi la biserica in zilele de sarbatoare poti vedea satenii imbracati in straie populare,unele vechi si de o reala valoare artistica,pe care le poarta cu demnitatea si mandria cu care istoria i-a incarcat.Fiecare sat are broderii si culori specifice pe cojoace asa incat in vechime cand umblau toata ziua imbracati astfel puteau recunoaste de la distanta si fara vorbe carui sat ii apartinea purtatorul. Cantecele, dansurile, portul taranesc,mancarurile precum șimestesugul olaritului și al lucrului cu lemnul la contrucția caselor,bisericilor,portilor , troitelor sau obiectelor casnice ca fusele cu zurgalai sau pecetarele au constituit un valoros subiect de studiu pentru etnografi din mai multe țări, dar și de admirație pentru vizitatorii zonei.
Insa cea mai importanta particularitate a zonei o constituie bisericile de lemn din Maramures,opt dintre acestea fiind incluse in patrimoniul UNESCO din decembrie 1999.Majoritatea bisericilor dateaza din secolele XVII-XVIII leagandu-se de evenimentele majore ale acestei perioade,ciuma mare din 1710 si lupta contra tatarilor din 1717 si respecta cele trei încăperi tradiționale, respectiv spre răsărit absida poligonală a altarului, naosul și pronaosul, de plan rectangular. Clădirea bisericii constituie atât lăcașul ceresc, casa lui Dumnezeu, cât și biserica pământească. Activitățile cele mai sacre se desfășoară în zona sanctuarului încăperea sa fiind destinată membrilor clerului. În acest spațiu se află masa altarului și se săvârșesc sfintele taine. Naosul reprezintă spațiul unde comunitatea se adună pentru a asista la slujbele religioase, iar ca simbolistică acesta reprezintă întruparea pământească a universului creștin . Cupola naosului, simbolizează cerul, „ierarhia divină”, însă deoarece acest element arhitectural lipsește în bisericile de lemn, bolta preia această semnificație. În bisericile de lemn maramureșene pronaosul este denumit de către localnici „biserica femeilor”, deoarece din acest spațiu ele asistă la slujbă.Picturile murale sunt executate in maniera postbizantina cu unele influente baroc si rococo.
Graiul maramuresan este unul dintre cele cinci subdialecte de bază ale dialectului dacoroman. Acesta se vorbește in Maramuresul istoric în satele de pe văile Mara,Cosau si Iza și cu mici variații pe Valea Vișeului și a Apșei.
În prezent, aproximativ 34.000 de ruteni locuiesc în Maramureșul românesc și 45.000 de români în Maramureșul de Nord, legăturile cu conaționalii fiind acum posibile pentru toți prin podul rutier Sighet-Ocna Slatina (Solotvino) și podurile feroviare de la Valea Vișeului și Cîmpulung la Tisa.
Odată cu decăderea industriei miniere după 1989 și a industriilor de prelucrare a minereului și a construcțiilor de mașini care depindeau de aceasta, urmată de reducerea drastică a exploatărilor forestiere, maramureșenii au plecat la muncă în țară, dar și în țări vest-europene.
Turismul ar fi putut asigura o alternativă de lunga durată pentru o parte din forța de muncă locală, beneficiind de potențialul turistic al zonei, de frumusețile naturale și de tradițiile și istoria zonei. Cu excepția micilor pensiuni particulare, așteptările în acest sens nu s-au concretizat, din cauza slabelor resurse financiare pe plan local, dar mai ales a politicii inconsecvente dusă de autorități.
Cand intri prima data in Serenissima ai senzatia ca pamantul de sub picioare prinde viata si iti cere sa mergi prin locuri prin care nici nu te-ai gandit ca o sa le atingi vreodata…orice notiune de ordine cadastrala se frange sub vointa pamantului viu care te poarta,vrei sa mergi intr-o directie bine stabilita cu zile inainte si scoti harta mazgalita de nenumarate ori in lungile planificari de acasa..ce obiective am de vazut,unde trebuie sa merg pentru cumparaturi sau ce restaurant sa aleg…ca prin miracol toata rigurozitatea excursionistica se dizolva in apele canalelor verzi si adanci iar putinul pamant ramas preia conducerea si te duce prin labirintul ingust in cotloane numai de el stiute..din vreme in vreme apare cate o piateta sau cate o cladire pe care parca o recunosti din brosurile citite si esti incantat ca nu te-ai ratacit ,iar indicatoarele galbene catre piata San Marco apar de pretutindeni de parca toate drumurile duc in Piata,inima pulsanda a Venetiei dintodeauna si una din cele mai frumoase piete din lume…daca se intampla sa ajungi in perioada carnavalului lucrurile se complica si mai mult iar decizia ta tinde exponential catre zero..miriapodul gigant cu sute de mii de picioare se misca anevoie intr-o singura directie si tu nu ii poti rezista,esti o mica particica,doua picioare din milioanele de picioare ce marsaluiesc incet ,cu pasi marunti spre mare unde uriasul organism cu milioane de inimi se revarsa si preia forma dreptunghiulara a pietei sfantului Marcu…
Odata scapat de stransoarea zidurilor labirintului si ajuns in spatiu deschis te simti urmarit de la inaltime de lei inaripati,symbol al rebublicii Venetiene de peste o mie de ani.”Pax tibi,Marce,evangelista meum!” este deviza leului marcian .Venetienii medievali au plasat statuia unuia din cei doi patroni ai orasului,sf.Teodor pe una dintre columnele de granit aduse de ei din Levant iar pe piedestalul celei de a doua au preferat sa aseze o statuie a simbolului sf.Marcu,leul cu aripi.Aceasta statuie turnata in bronz a fost modificata si restaurata de cateva ori pe parcursul timpului,aripile si coada exagerat de lunga fiind adaosuri ulterioare.Prin traditie,se considera ca statuia originala a leului a fost adusa de negutatorii venetieni din Siria.
Monumentul cel mai spectaculos din piata este basilica,recent restaurata,aruncand sclipiri scanteietoare, galbene si dulci in aerul salciu al amiezii .Sus pe fatada, caii sfantului Marcu privesc senini si nepasatori la agitatia fara sens ce se desfasoara la picioarele lor.Povestea originalului statuii,care se afla in interiorul bazilicii de cativa ani are o vechime impresionanta..Lysippos,sculptorul personal al lui Alexandru Macedon, este considerat autorul cailor,care trageau si un car de lupta in forma initiala,.Intreaga lucrare a fost expusa in hipodromul din Constantinopol pana in anul 1204,cand in timpul celei de a patra cruciade venetienii au pradat orasul si dogele Enrico Dandolo a trimis opera la Venetia.Din anul 1254,cand au fost amplasati caii pe terasa fatadei bazilicii si pana in anul 1797 faimoasa lucrare a strajuit fara incetare piata celei mai frumoase insule din laguna.In acel an Napoleon a cucerit Venetia si a luat la randul sau sculptura la Paris,unde a stat pana in 1815 cand au fost returnati caii venetienilor.Acestia si-au reluat locul pe terasa bazilicii pana la inceputul anilor 80,cand datorita poluarii au fost mutati in interiorul cladirii si inlocuiti cu o replica.Bazilica se continua cu Palazzo Ducale,construit dupa toate regulile goticului venetian,cu influente estice byzantine si inflexiuni maure,care parca sfideaza gravitatia si leviteaza maiestuos deasupra Piazzetei.Efectul se datoreaza celor doua randuri de arcade dese de la baza constructiei care par sa dematerializeze baza palatului.
In acest décor unic,neegalat si irepetabil se desfasoara carnavalul venetian,devenit faimos prin mastile sale colorate.Originile sale se pierd undeva in jurul anului 1000 si se presupune a avea legatura cu terminarea proviziilor alimentare pe baza de carne dinaintea postului mare de 40 de zile de Paste.Prima atestare documentara a portului mastilor dateaza din mai 1268 si este reprezentata de o hotarare a Consiliului Venetian prin care se interzicea aruncarea cu oua parfumate in femei de catre barbati mascati.In lunga lor istorie mastile nu au avut de jucat un rol singular doar in timpul carnavalului ,functionalitatea lor s-a extins pe toata durata anului permitand purtatorului sa isi ascunda identitatea si sa se manifeste liber atunci cand barierele sociale nu i-ar fi permis.Mastile au devenit un symbol al Venetiei si in jurul lor s-a constituit o intreaga industrie a celor care manufacturau aceste obiecte devenite emblematice.Initial erau confectionate din piele sau sticla si erau ornamentate simplu,dar trecerea timpului le-a adus ornamentatii din ce in ce mai complexe in stilul baroc si culori tari,auriu si argintiu in special.Sub influenta medievala a Commediei dellArte mastile au capatat identitatea unora dintre caracterele specifice acestui teatru:Bauta este o masca care acopera intreaga fata ,fara gura,cu o linie voluntara a barbiei si cu parte de jos a fetei mai lata si indepartata putin de fata,permitandui celui care o poarta sa vorbeasca,sa manance sau sa bea cu usurinta fara sa indeparteze masca.uzual se purta cu o pelerina rosie si cu tricorn.In secolul xviii purtarea sa a fost reglementata de guvernul venetian si era obligatorie purtarea sa la anumite intalniri politice unde se luau decizii care necesitau anonimatul participantilor.Doar cetatenii aveau dreptul sa foloseasca acest tip de masca si nu se putea purta arma atunci cand masca asigura discretia.Columbina este o masca intens decorata cu aur,argint ,cristale si pene care acopera doar jumatatea superioara a fetei si este legata cu o panglica de matase sau sustinuta cu o tija de lemn.Denumirea provine de la una dintre actritele commediei dell Arte care se spune ca nu vroia sa isi acopere complet frumoasa fata.Medico della Peste este una dintre cele mai bizarre si recognoscibile masti venetiene,cu ciocul sau lung si cu discurile de cristal in loc de ochii.Povestea se origineaza in costumul purtat de celebrul medic al Casei de Medici ,Charles de Lorme ,care in incercarea disperata de a se proteja impotriva ciumei devastatoare din secolul xvi purta incaltari,pantaloni,haina si un soi de palton din piele ceruita care formau o bariera impotriva germenilor purtati prin aer,conform teoriei miasmei.Zona capului si a fetei era protejata de masca cu ciocul continand diverse ierburi care anihilau efectul nociv al aerului patruns in interiorul mastii prin doua orificii mici iar deschizaturile pentru ochii erau acoperite cu sticla,ce mai o masca de gaze in toata regula..Moretta este o masca clasica venetiana care provine din Franta evului mediu si care a fost preluata de venetieni.Era confectionata din catifea neagra si se termina cu un val in partea inferioara punand in valoare trasaturile delicate ale chipului feminin.Se purta tot timpul anului si in mod special cand se vizitau manastiri. Volto(larva) este o masca simpla,alba care se poarta cu palton negru si tricorn iar numele provine din latinescul larva care inseamna masca sau stafie.Constructia sa este similara bautei permitand vorbitul si bautul facil fara indepartarea sa de pe figura.Gatto este o masca tipica a carnavalului si intruchipeaza o pisica..istoria este veche si povesteste cum un om care nu avea decat o pisica a devenit bogat la Venetia atunci cand dogele l-a rasplatit regeste pentru ca ascapat orasul de soareci..asa de rare erau pisicile in laguna.. Scaramouche,Arlechino,Jester,Zanni,Pulcinella, Pierrot ,Pantalone sunt toate masti ce provin din cultura populara a Commediei Dell Arte.Mascherari,cei care confectioneaza mastile formeaza o breasla aparte derivata din cea a pictorilor iar statul lor dateaza de la 10 Aprilie 1463.
Dupa ce am descris putin decorul in care se petrece cel mai cunoscut eveniment al Venetiei, cu personajele sale pline de culoare plimbandu-se in sus si in jos printre monumente arhitecturale si artistice de reala frumusete sa vedem cum am reusit sa surprind o mica parte din acest spectacol in aer liber .
Inarmat cum se cuvine am plecat la drum cu speranta ca voi surprinde ceva din spectacolul de lumina si culoare al sarbatorii venetiene.Mi-am propus sa aloc cel mai mult timp mastilor din piata San Marco in diverse situatii de lumina,apoi plimbarilor pe canale in cautarea atmosferei specifice si a gondolierilor care isi incanta rabdator numerosii turisti avizi de senzatii romantice in orasul indragostitilor.Chiar daca au bifat plimbarea cu gondola,efluviul amoros le-a fost puternic avariat de vantul taios care iti aducea aminte ca esti la sfarsit de iarna pe apa..Ultima etapa a aplanificarii mele a fost vizitarea celor mai cunoscute insule din laguna:Murano, la fel ca Venetia este constituit dintr-o serie de mici insule legate intre ele prin poduri.Asezarea a fost infiintata de romani iar in secolul vi a fost colonizata de populatii din Altinum si Oderzo impinsi de invazia hunilor catre vest. La inceput insula a prosperat prin portul in care se facea schimb de marfuri si in special peste si din productia de sare,apoi in secolul xi majoritatea locuitorilor au emigrat in Dorsoduro si insula a intrat in declin pana in anul 1291 cand toti producatorii de sticla din Venetia au fost obligati sa se mute in Murano datorita riscului de incendiu ce plana permanent asupra cladirilor din lemn ce alcatuiau majoritatea constructiilor.Incepand cu secolul urmator reputatia insulei a crescut datorita exporturilor masive de sticla lucrata in nenumarate tehnici dezvoltate de a lungul timpului.Fauritorii de sticla au devenit unii dintre cei mai de vaza cetateni ai orasului,iar din secolul xiv au avut dreptul sa poarte sabie si bucurandu-se de imunitate din partea statului venetian,dar nu aveau voie sa paraseasca laguna si sa duca cu ei secretele meseriei lor .Astazi numeroase ateliere permit accesul turistilor pentru o scurta demonstratie in schimbul a catorva euro si numeroase statui din sticla decoreaza pietele orasului amintind la fiecare pas de traditia lucrului in sticla.
A doua destinatie a fost insula Burano,renumita pentru casele sale viu colorate care se reflecta in canalele verzi intunecate si pentru dantelele renumite lucrate manual.Chiar si astazi cand numerosi turisti vin si pleaca deranjand armonia locului se poate totusi simti ritmul calm si tihnit al vietii din aceasta insulita binecuvantata de soare si apa.Povestea caselor colorate nu este atat de spectaculoasa pe cat s-ar astepta unii citiori cu imaginatia bogata,ci rezida intr-o problema de limitare a proprietatii..
Ultima insula vizitata a fost Torcello,una dintre primele insule din laguna populate continuu de la caderea imperiului roman de catre locuitorii antici ai zonei din jurul actualei Veneti,numiti veneti,retrasi aici in urma nemiloaselor atacuri ale hunilor si a celorlalte popoare migratoare din nord.In anul 638 Torcello a devenit resedinta oficiala a episcopului de Ravenna pentru mai bine de 1000 de ani.Importanta sa a crescut neancetat ajungand in secolul x la o populatie de 10.000 de oameni si la o putere mult superioara Venetiei,datorata stransei legaturi pe care episcopul o avea cu Imperiul Bizantin.Declinul incepe in secolul xii cand laguna din jurul insulei se transforma in mlastina si impiedica accesul maritime.Malaria si lipsa de legaturi cu exteriorul datorate ‘lagunei moarte’,cum se numea mlastina creata a dus la parasirea insulei.Astazi din toate maretele edificii a ramas doar Cattedrale di Santa Maria Assunta si Basilica di Santa Fosca.
Revenind la prima etapa a calatoriei si anume mastile din ‘Piazzeta’ am sa incerc sa rezum ce am urmarit si cum am incercat sa folosesc in avantajul meu setarile manuale ale aparatului.Prima dificultate intampinata a fost aglomeratia si dificultatea incadrarii.Daca foloseam un obiectiv cu focala scurta trebuia sa participe la poza si ceilalti fotografi sau gura casca de langa masca,daca foloseam un obiectiv cu focala lunga trebuia sa ma indepartez si nu iti facea nimeni culoar sa poti fotografia. Prima alegere a fost o diafragma cat mai deschisa asa incat sa pot izola cat mai mult subiectul de fundal. Am micsorat timpul de expunere pana acolo unde fundalul nu mai competitiona cu subiectul in materie de stralucire si am folosit blitzul legat prin cablu de aparat in modul TTL pentru a nu fi nevoit sa modific puterea la fiecare pas mai inainte sau inapoi pe care eram obligat sa ii fac in inghionteala generala.In felul acesta am detasat subiectul de fundal si am avut si suficienta lumina in ochii ascunsi in spatele mastii atunci cand am dorit .Am fotografiat mai mult din contra-plongee pentru a evita mutre nedorite si a obtine un fundal architectural specific locului.Focalele lungi le-am folosit atunci cand am vrut un cadru mai strans si in special atunci cand personajele erau asezate cu spatele la mare favorizand acentuarea blurarii specifice diafragmelor deschise si focalelor lungi prin marirea spatiului din spatele subiectului pana la cel mai apropiat obstacol.Am asteptat in mod deosebit orele din jurul apusului pentru a mari contrastul cromatic dintre culorile saturate ale mastilor si nuantele de albastru ale momentelor urmatoare disparitiei soarelui.
In etapele urmatoare ale excursiei fotografice nu am mai folosit blitzul si am incercat sa alternez detalii si cadre mai largi .Plimbandu-ma printre cladiri de-a lungul canalelor am renuntat la setarea manuala pentru a fi pregatit in orice moment si am trecut pe prioritate de diafragma lasand aparatul sa ajusteze timpul de expunere.Prietenul meu cel mai valoros a fost compensarea de expunere,caci deseori sistemul de masurare a expunerii este depasit de situatii limita contra lumina sau cu exces de zone intunecate sau stralucitoare.Histograma devine atunci exponometrul si consultarea ei este de neinlocuit.
Obosit dupa cateva zile de umblat 10-12 ore pe zi, am incheiat calatoria cu speranta ca am reusit sa obtin cateva imagini bune si cu bucuria de a va impartasi cate ceva din frumusetea locurilor.
Noul teleconvertor tc-2oe III a beneficiat de o prezentare deosebit de avantajoasa cu mult timp inainte de lansare ,fapt care m-a facut sa il astept cu mare nerabdare o buna bucata de timp.iata ca intr-o zi a sosit si momentul multasteptat in care am luat convertorul la proba.Dupa cum se stie orice element care se intrpune intre obiectiv si senzor duce ,nu numai la o pierdere de luminozitate dar si la o pierdere de calitate optica.Folosisem inainte mai multe tipuri de teleconvertoare de la diferiti producatori,dar nu am fost convins si am ramas la tc 1,4 si tc 1,7 cu care ma inteleg in continuare destul de bine in combinatie cu obiectivul 70-200mm 2.8 si in special la 400mm 2.8 vr II .Vechiul TC-20E II nu ma convinsese si nu l-am cumparat.Elementul de noutate la varianta III era corectia data de lentila asferica,care in mod normal trebuia sa mareasca contrastul si claritatea imaginii,pentru ca asta este calitatea lentilei asferice,sa ajute la convergenta razelor paralele intr-un singur punct si sa mareasca astfel senzatia de claritate si contrastul.La prima iesire am montat teleconvertorul pe un corp d 300 si un obiectiv de 400 mm,obtinand o focala de 800mm cu o diafragma 5,6,iar daca tinem cont si de factorul crop am ajunge la 1200mm…nu-i gluma sa tragi cu o asemenea focala daca nu esti foarte bine stabilizat,cu trepied,monopod sau mai stiu eu ce sistem.Trasesem destul de mult din mana cu teleconvertorul de 1,7 si cu 400 pe corp d3x asa ca am incercat si acum …esec total…nici macar o singura fotografie nu era clara.Am priceput ca nici stabilizarea,dealtfel foarte eficienta, nu putea atenua miscarile infinitezimale care duceau la pierderea claritatii.Am inceput sa utilizez trepied sau monopod si rezultatele nu s-au lasat asteptate.Subiectele au fost cateva prigorii la care poti observa foarte bine penajul extrem de bine definit si bokehul foarte placut,care nu-si pierde din calitate decat daca ai elemente contrastante in apropiere de subiect,dar nu mai mult ca la celelalte convertoare.In concluzie daca folosesti cum trebuie lentila va deveni un ajutor de neinlocuit pentru extinderea focalei,in special pe obiective fixe.
